Miercuri, 14 decembrie 2022, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași, Universitatea Națională de Arte Iași, facultatea de Teatru, Asociația ARTCivica și Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” Iași a desfășurat activitatea „Amintiri pentru copii și bunici”.
Din literatura memorialistică fac parte în primul rând scrierile lui Ion Creangă. Elevii clasei a II-a A, de la Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași, coordonați de prof. înv. primar Cristina-Elena Alexa au interpretat pentru bunici câteva fragmente din povestea „Fata babei și fata moșneagului” și din „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă, în cadrul unui miniteatru de păpuși. Suport la creație păpuși am avut alături de noi pe studenta de la Universitatea de Arte, voluntara Mihaela Făsui – Cristache. Bunicii au recitat poezii pentru copii și au împărțit dulciuri micilor colindători.
În realizarea atmosferei deosebite am fost ajutați de lector univ. dr. Carmen Antochi, studenții Adelina Bălteanu și Cezar Ichim de la Facultatea de teatru, voluntari ai bibliotecii și ai Asociației „ARTCivica”, care au întregit atmosfera de poveste, de festival și chiar de Crăciun.
_____________________________________________________________
Miercuri, 14 decembrie 2022, ora 10.00
Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” Iași
Amintiri din copilarie: scenetă de teatru de păpuși manevrate de elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași, coordonați de prof. înv. primar Cristina Elena Alexa.
Parteneri: Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași; Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași – Facultatea de Teatru; Asociația ARTCivica; Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” Iași