Dănuț Ungureanu scriitor

Scriitor, jurnalist, scenarist, dramaturg, trainer pentru creative writting.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru fondator şi primul preşedinte al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy.

Absolvent al Facultăţii de Energetică din Bucureşti.

La începutul anilor ’80 a condus cenaclul de science-fiction al studenţilor bucureşteni, „Solaris”, cel mai vechi de acest gen din România.

A debutat în 1982, în revista „Ştiinţă şi Tehnică”, cu povestirea „Viaţa de familie”. Începând cu 1983, a publicat zeci de texte în volume colective, reviste și almanahuri. Între revistele care l-au publicat scrierile se numără Știință și tehnică, CPSF Anticipația, Almanahul Anticipația, Jurnalul SF, Orion, Helion, Paradox, Vatra, Quasar, Luceafărul, Fantastica, Neuma etc.

A publicat, începând cu 1982, mai multe romane și zeci de povestiri incluse în volume colective, reviste şi almanahuri.

Din 1990, până în 2003, a lucrat în presa scrisă, la ziarele „Tineretul liber” și „Curentul”, unde a publicat numeroase articole, editoriale, reportaje, anchete.

În 1996 a absolvit cursul de Jurnalism European – Phare training Program, pentru jurnalişti şi profesori de jurnalism, Tall Tree Consultancy/ Olanda, cu stagii la Amsterdam şi Bruxelles.

În 1997 a făcut parte din echipa de scenarişti a serialului radiofonic „Piaţa rotundă”, coordonat de BBC şi Uniunea Europeană.

A scris, individual şi în colaborare, sute de scenarii de televiziune pentru grupul umoristic „Vouă”.

Coautor (cu dramaturga Marilena Dumitrescu) al pieselor „O mătuşă pierdută” (premiera în 2006, la teatrul „C.I. Nottara” din Bucureşti) și „Stăpânul ciolanului” (premiera în 2011, la Teatrul de comedie din Bucureşti).

Coautor (cu Gabriel Andronache și Adrian Fetecău) al scenariilor de film de lung metraj „Report la categoria fericire” și „Johnny bătăușul”.

Trăsături specifice ale textelor: satiră, urban fiction, realism magic, thriller, science fiction, fantasy.

 

VOLUME PERSONALE

 

Romane:

Așteptând în Ghermana (1993 ed. Nemira, 2010 ed. Eagle, 2013 ed. Nemira – Premiul de popularitate 1993, Premiul RomCon 1994). (Romanul s-a aflat în topul celor mai bine vândute cărţi Nemira, alături de Horia-Roman Patapievici, Petre Ţuţea, Nicu Covaci, Rodica-Ojog Braşoveanu şi Ioan Petru Culianu – potrivit „Observatorului cultural” din august 2000.)

Însemnările damei de silicon (2014 ed. Nemira, 2016 ed. Fusion21)

Urme de sfinți (2014 ed. Tritonic)

Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia (2015 ed. Tritonic – Premiul Best-seller Tritonic 2016)

Noaptea în oraș, fără părinți (2016 ed. Fusion21 – Premiul național Romcon 2017, Premiul Național Antares 2017, Premiul național SciFi Fest 2017)

Luna în orașul blestemat (2017 ed. Tritonic – Premiul Ion Hobana 2018)

Conspirația femeilor (2018 ed. Tritonic)

 

Proză scurtă:

Marlyn Monroe pe o curbă închisă (1993 ed. Adevărul, 2012 ed. Tritonic)

Români deja deștepți (2007 Casa de editură Mediaon, 2013 ed. Tritonic)

Basme geostaționare (2008 ed. Bastion)

Alți români deja deștepți (2013 ed. Tritonic)

Anatomic graffiti (2016 ed. Fusion21)

Români în vorba goală (2016 ed. Fusion21)

 

Non-ficțiune:

Autor de unul singur – rețete pentru scrierea creativă (2016 ed. Tritonic – Premiul Best-seller Tritonic 2017)

 

În colaborare cu Marian Truță:

Vegetal (2014 ed. Nemira – Premiul Ion Hobana 2014) – roman

Mineral (2015 ed. Nemira – Premiul SciFi Fest 2016) – roman

12 Povestiri Fantastice (2018 ed. Tritonic) – proză scurtă

 

Volume colective:

Avertisment pentru liniștea planetei (1985 ed. Albatros)

O planetă numită anticipație (1985 ed. Junimea)

Povestiri despre invențiile mileniului III (1986 ed. Științifică și Enciclopedică)

Povestiri ciberrobotice (1986 ed. Științifică și Enciclopedică)

Cosmos XXI – întâmplări dintr-un univers al păcii (1987 ed. Politică)

Cronici microelectronice (1990 ed. Tehnică)

Cronici metagalactice (1990 ed. Tehnică)

La orizont această constelație (1990 ed. Albatros)

NEMIRA ’94 (1994 ed. Nemira)

Țara lui Papură Vouă (2004 ed. Amaltea)

Alte Țărmuri (2009 Societatea Română de Science Fiction și Fantasy)

Anthology of European Speculative Fiction (2013 Europa SF & International Speculative Fiction)

Bing, bing, Larisa (2013 Societatea Română de Science fiction și Fantasy)

Worlds and beings (2015 ed. Institutul Cultural Român)

3.1 (2016 ed. Tritonic)

3.2 (2016 ed. Tritonic)

Exit. Povestiri de dincolo (2016 ed. Eagle)

Noir de București (2017 ed. Tritonic)

Ficțiuni centenare (2018 ed. Pavcon)

Schițe de iubire (2018 ed. Tritonic)

Antologia prozei românești science-fiction (2018 ed. Paralela 45)

 

Premii

Numeroase distincții la nivel național, între care:

 

Premiul III pentru povestire fantastică – RomCon 1981

Premiul I pentru colaj și scenariu – RomCon 1982

Premiul I pentru povestire science-fiction – RomCon 1984

Premiul de popularitate pentru volumul „Așteptând în Ghermana” – 1993

Premiul I pentru roman, cu volumul „Așteptând în Ghermana” – RomCon 1994

Premiul de încurajare pentru autor tânăr – Eurocon Freudenstadt, Germania, 1992

Nominalizat la Premiul European Science Fiction Society pentru cel mai bun autor – Eurocon Sankt Petersburg, 2015

Premiul AntareSFest, pentru cel mai bun roman science-fiction, „Noaptea în oraș, fără părinți”, 2017

Premiul RomCon, pentru cel mai bun roman science-fiction, „Noaptea în oraș, fără părinți”, 2017

Premiul SciFi Fest, pentru cel mai bun roman science-fiction, „Noaptea în oraș, fără părinți”, 2017

Premiul Vladimir Colin, pentru „contribuția excepțională adusă fantasticii românești”, 2017

Premiul „Ion Hobana” pentru romanul „Luna în orașul blestemat”, 2018