Jurizarea concursului de prezentare a conservelor tradiționale moldovenești „Cămara lui Păstorel”

Jurizarea concursului de prezentare a conservelor tradiționale moldovenești „Cămara lui Păstorel”

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a finalizat vineri, 6 decembrie 2019, ediția a V-a a concursului de prezentare a conservelor tradiționale moldovenești „Cămara lui Păstorel” – eveniment inclus în agenda Festivalului „Teodorenii” 2019.

Degustarea și jurizarea au avut loc la Restaurant Eden.
Concursul a avut trei secțiuni, două practice și, în premieră, una care nu a urmărit produsul, ci… talentul scriitoricesc.
Concursul, care se adresează cititorilor Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” de toate vârstele a adunat produse fabricate din materii prime din arealul Moldovei istorice, fără aditivi alimentari și realizate după procedee tehnologice tradiționale.
În concurs au fost înscrise 151 de produse: 68 pentru secțiunea sărat și 83 la secțiunea dulce.
Juriul, condus de scriitorul și bloggerul culinar Marius Cristian, alături de Dan Doboș, directorul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași și Mihaela Morariu Șef Serviciu Programe Culturale – a desemnat următoarele premii:

Secțiunea „Sărat”:

Locul I – Zacuscă de pește, realizată de Denisa Stoica, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi;
Locul al II-lea – Zacuscă studențească din dealul Copoului, realizată de Irina Zaporojanu, studentă la U.S.A.M.V.;
Locul al III-lea – Salată de sfeclă cu hrean, realizată de Diana Humă, Colegiul Tehnic „I.C. Ștefănescu” Iași.
Premiul Special Frarom – Zacuscă de pește, realizată de Denisa Marin, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi.
Mențiuni:
Gogoșari în sos dulce – Oana Crudu, Colegiul Tehnic „Ion Holban”, Iași;
Tocană de legume – Monalisa Damian, Colegiul Tehnic „Ion Holban”, Iași;
Gogoșari în sos – Sîrbu Andreea, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Iași.

Secțiunea „Dulce”:

Locul I – Dulceață de nuci verzi, realizată de Cristina Bungeanu, Colegiul Tehnic „I.C. Ștefănescu” Iași;
Locul al II-lea – Dulceață de roșii, realizată de Valeria Hapco, Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău;
Locul al III-lea – Dulceață de trandafiri, realizată de Georgiana-Nicoleta Mărăciuc, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi.
Premiul special APAVITAL – Compot de prune, realizat de Lavinia Antohi, Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău.
Premiu special – Dulceață de trandafiri, realizată de Elena Moisuc, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi.
Mențiuni:
Dulceață de agrișe și coacăze – Adriana Băiceanu, Colegiul Tehnic „Ion Holban”, Iași;
Dulceață de cireșe amare – Constantin Turcu, Colegiul Tehnic „I.C. Ștefănescu” Iași;
Peltea de agrișe – Monica Budău, Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău.

S-a acordat și un „premiu de fidelitate” doamnei Rodica Ciobănașu, senioara care ne-a încântat cu prezența la toate edițiile trecute ale „Cămării lui Păstorel”.
Premiile au fost oferite de către: Frarom Internațional Est Iași și ApaVital SA Iași.
Mulțumim tuturor participanților și sponsorilor pentru implicarea și buna dispoziție cu care s-au prezentat la eveniment!

0

echipa Teodorenii