Ovidiu Enculescu director al grupului editorial RAO

Ovidiu Enculescu, directorul general al Grupului Editorial RAO, este inginer geolog, absolvent al Universităţii Bucureşti, licenţiat în geologie. Din 1990, a înfiinţat şi coordonat mai multe edituri particulare.

În 1993 a fondat Editura RAO, ca întreprindere de familie, pe care o conduce împreună cu soţia sa, Anca Enculescu, iar în toamna aceluiaşi an a luat fiinţă Grupul Editorial RAO.

Noi nu venim cu bombe, de regulă, nu suntem pirotehnişti. Am venit cu titluri bune, unele chiar foarte bune şi sper ca publicul să le recepţioneze ca atare. Noi nu ne-am propus niciodată să edităm doar titluri „bombă“ nu mizăm pe „tunuri“. Noi avem un plan editorial bine conceput şi a cărui desfăşurare s-a dovedit an de an a fi benefică.